Make-up

Dacă tot am început să povestesc despre pasiuni, nu am cum să nu vorbesc și despre make-up.
Știu că deja orice posibil cititor de gen masculin a închis blogul, dar sper ca voi, doamnelor sau domnișoarelor, să mă înțelegeți.
Cred că am început să fiu fascinată de domeniul “frumuseții” undeva pe la 10-12 ani, când eram suficient de mare încât să încep să îmi doresc și eu să folosesc astfel de produse, dar în același timp eram prea mică pentru ele (da, știu, acum fetițele folosesc astfel de produse de la vârste mult prea fragede – aici deja e o altă discuție – dar “pe vremea mea” nu era așa).
Faptul că nu am avut acces la astfel de produse întrucât mama mea nu folosea produse de machiaj probabil că a intensificat dorința de a experimenta în acest domeniul. Binențeles că am crescut și am început să îmi formez o mică trusă cu produse de înfrumusețare. Și pentru că între timp am intrat la liceu și urma balul bobocilor am decis că voi apela la un salon de cosmetică pentru un machiaj potrivit. Greșeala numărul 1! Machiaj drăguțel, doar că mă îmbătrânea cu vreo 10 ani! A mai trecut timpul și am apelat din nou la specialiști pentru un majorat la care îmi doream să fac impresie. Greșeala numărul 2! Cred că am făcut impresie, dar cu siguranță nu în sensul în care îmi doream eu – am avut un machiaj mult prea ostentativ. Din nou am crezut că am nimerit la cineva care lucrează în general cu femei mature și a încercat să mă încadreze în aceeași categorie de vârstă chiar dacă aveam cu 10-15 ani mai puțin. Cum răbdarea este una din caracteristicile mele, am mai încercat o dată – balul de absolvire al liceului. Greșeala numărul 3! Dezamăgire maximă pentru un machiaj anost de data asta, aproape insesizabil și din nefericire și fără posibilitate de corectare pentru că deja întârziasem.
După aceste experiențe am renunțat la a mai apela la specialiști în makeup. Și asta nu pentru că nu ar fi știut să lucreze bine sau nu ar fi avut talent – pur și simplu nu reușeau să facă ce îmi doream eu! Motiv pentru care am continuat să îmi formez trusa de makeup și să mă interesez de produsele pe care mi le doream eu.
Toate experiențele menționate m-au făcut să decid că eu trebuie să mă ocup de machiajul meu inclusiv la nuntă, întrucât atunci chiar nu îmi doream încă o experiență tristă. Rezultatul? Un zâmbet larg, emoționat și un machiaj protrivit mie și rezistent până la 6 dimineața când am plecat spre casă!
Ulterior am făcut și un curs de specialitate și am înțeles ce au greșit doamnele care au încercat să mă înfrumusețeze – au uitat că machiajul este ceva personal, ceva ce trebuie să reflecte femeia care îl poartă, deci au uitat că trebuie să încerce măcar să afle câte ceva despre mine.
Pe lângă alte activități pe care le desfășor, în prezent sunt și make-up artist! În special pentru prietene sau cunoștințe și încerc să nu repet greșelile pe care le-au făcut alții cu mine! Și până acum nu cred că au plecat nemulțumite de un machiaj pe care l-am realizat! (fetelor, acum aveți ocazia să spuneți dacă a fost ceva ce v-a nemulțumit!)

Voi ați avut experiențe cu makeup artiști? Plăcute sau neplăcute?