Pur și simplu…mișcare

Acum câteva săptămâni am constatat că …nu mai am silueta de acum ceva timp (asta ca să nu zic direct că m-am îngrășat). Ținând cont și de lipsa unui program fix la serviciu și a orelor târzii alocate cinei, pot spune că mobilitatea per total a fost afectată.
Motiv pentru care am decis să mă apuc de alergat. Ceva simplu și banal ați putea spune, dar pentru cineva care a fost destul de sedentar la viața lui, a fost chiar o nouă experiență.
Prima ieșire la alergat a fost …epuizantă! Dar în același timp extraordinară.
În primul rând am descoperit că suntem mai mulți cei doritori de o doză zilnică de energie matinală și suntem mai mulți cei care simțim că putem să ne simțim bine fără haine sofisticate sau machiaj pus la punct.
Iarba proaspăt udată de stropitorile automate, copacii prin care sare câte o veveriță sau se fugăresc câteva vrăbiuțe și aleile populate doar de mămici cu cărucioare și “alergători” sunt singurele care te încurajează să mergi în fiecare dimineață să încerci să alergi mai mult sau mai repede față de ziua anterioară.
Un bonus pe care îl primesc măcar de două ori pe săptămână este liniștea și veselia de care mă umplu când hrănesc rațele de pe lac cu resturile de pâine pe care am decis să nu le mai las să mucegăiască sau să se usuce. Deci le adun două-trei zile și înainte de începe “tura de parc” mă relaxez uitându-mă cum se înghesuie rațele și țestoasele pe cele câteva bucăți de pâine aruncate.
Pentru moment alerg puțin și nu chiar zilnic, dar sper să reușesc să ajung la norma pe care mi-am propus-o: câte 3,5 km – cinci zile pe săptămână.
Poate experiența alergatului va mai avea și alte povești de împărtășit, nu pot decât să las timpul să își facă treaba lui.

Sunt curioasă dacă voi alergați și dacă da, vouă ce vă place în locația în care alergați?