Îmi aminteam ieri cât de fericită eram iarna, atunci când eram mică. Nu conta că o ieșire în zăpada rece era un risc să răcesc sau că băieții de la școală sau din fața blocului abia așteptau “victime” pentru săpuneală. Conta doar bucuria peisajului, bucuria jocului și a aerului atât de curat.
Pe atunci puteam să stau ore întregi să mă joc pe derdeluș sau la o bătaie cu bulgări, ca să nu mai zic de sutele de metrii pe care îi alergam pentru a mă da pe gheață.
Acum însă nu mai e deloc așa și tot ce îmi place referitor la aceste fenomene meteo… sunt amintirile.
Acum zăpada mă împiedică să ajung la timp acolo unde este nevoie, mă obligă să mă îmbrac mult prea gros și nu în stilul vestimentar pe care l-aș vrea, îmi provoacă neplăceri din punct de vedere al sănătății și, poate cel mai rău, mă face doar să imi doresc să hibernez 
).
Vouă vă place zăpada?
Cu drag, dintre rafalele de vânt, vă trimit un pupic!
Monica :*
cata dreptate ai….si mie imi placea zapada cand eram mica; sa ma dau cu sania, sa facem cazemate, oameni de zapada…uau ce vremuri…acum doar mor de frig si ma ud la picioare si ma trezesc si mai devreme decat de obicei
( uff ce as vrea sa mai vad zapada prin ochii de odinioara…. 
desi nici atunci nu imi placea poleiul 
Poleiul nu imi place si nu imi placea nici mie.
Cine stie, poate totusi candva vom avea din nou motive sa ne bucuram de zapada! :*