Astenia de ….iarnă

După mai mult de o lună fără soare am avut, în sfârşit, şi în Bucureşti câteva ore în care să ne energizăm şi în care să ne bucurăm de un cer senin şi raze blânde de lumină.

Căldură cu a fost, dar cu toate acestea astăzi am văzut oameni zâmbitori, mai energici şi mai bine dispuşi. Ok, ştiu este vineri şi se gândeau la weekend, dar parcă totuşi aş vrea să îi acord credit şi soarelui, nu doar dorului de relaxare al bucureşteanului veşnic obosit şi prost-dispus.

Am tot citit în ultima săptămână despre rolul benefic al luminii soarelui şi despre dereglările organismului cauzate de vremea mohorâtă şi ploile îndelungate, iar astăzi tind să dau dreptate cercetătorilor din spatele acelor studii.

Şi aşa cum se întâmplă şi primăvara când se schimbă vremea şi începe să se instaleze căldura – şi astăzi schimbările meteo au avut o influenţă asupra oranismului uman, resimţită mai ales de cei meteo-sensibili: dureri de cap, ameţeli, schimbări de dispoziţie  – o mică astenie instalată în plină iarnă.

Important este să ne bucurăm de vremea cât de cât frumoasă, să ne alimentăm corespunzător şi să ne îmbrăcăm în funcţie de temperatura reală de afară şi vom trece mai uşor peste micile sau marile influenţe pe care le are vremea asupra noastră.

Voi cum v-aţi simţit astăzi?

iarna soare

Monica

Conform pregătirii profesionale - specialist marketing, conform dorințelor mele - o blogăriță plină de visuri ce iubește lucrurile simple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *