Telemea adevărată

Chiar dacă nu este vorba despre ceva ce am gătit eu, nu pot să ratez ocazia să scriu câteva rânduri și despre un adevărat deliciu culinar (cel puțin pentru mine asta este): telemeaua de oaie. Aici însă am un amendament – nu mă refer la orice telemea de oaie, ci la cea adevărată, făcută de ciobani adevărați ce respectă rețeta tradițională, eventual ciobanu din zona Sibiului, care știe ce gust, ce culoare, ce miros are o brânză bună!
Sunt dependentă de acest produs genial de foarte mulți ani și este probabil alimentul pe care îl refuz cu greu în ciuda realelor dezavantaje pe care le are: un conținut mare de sare și de grăsimi care în timp cu siguranță își spun cuvântul – de la cearcăne profunde la kilograme acumulate “pe nedrept”.
Însă nu trebuie să uităm nici de avantajele reale – pe lângă faimosul gust, telemeaua este o excelentă sursă de calciu ce este strict necesar pentru organism, mai ales pentru noi femeile.

Vouă ce brânză vă place cel mai mult ?

Monica

Conform pregătirii profesionale - specialist marketing, conform dorințelor mele - o blogăriță plină de visuri ce iubește lucrurile simple.

3 Comments

  1. Telemeaua pe care ai descris-o tu e f buna :) Mie imi mai place telemeaua de vaca olympus(e f buna) si telemeaua de vaca defne :d

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *